ALEGERI SUA 2012. DEZBATEREA VICEPREȘEDINȚILOR. „Dezbaterea a fost atât de dominată de Joe Biden, încât Paul Ryan a fost un simplu spectator”

Publicat: 16 10. 2012, 22:18
Actualizat: 29 07. 2014, 23:29

Dezbaterea dintre candidații la vicepreședinția Statelor Unite, democratul Joe Biden și republicanul Paul Ryan, care a avut loc joi noapte în Kentucky, a oferit spectacolul și îndârjirea care au lipsit din prima dezbatere prezidențială de săptămâna trecută. Cei doi candidați s-au confruntat timp de 90 de minute pe numeroase teme, politica externă fiind subiectul care a dominat pe parcursul dezbaterii.

Cu toate că, în rândul electoratului, părerile despre eventualul câștigător sunt împărțite, un sondaj făcut în rândul telespectatorilor CNN dându-l câștigător pe Paul Ryan, presa americană și internațională scrie că Joe Biden s-a ridicat la înălțimea poreclei de „bulldog” al politcii americane și a dominiat dezbaterea.

„Dezbaterea a fost atât de dominată de Biden – în sensul bun și rău – , încât Ryan a fost în mare parte un spectator”, scrie Washington Post.

Cel mai slab moment al actualului vicepreședinte, Joe Biden, a fost cel în care a recunoscut că Administrația Obama nu a gestionat bine criza din Benghazi, Libia, unde ambasadorul SUA și alți trei cetățeni au fost uciși în 11 septembrie.

Pe de altă parte, Paul Ryan, președintele Comisiei de Buget din Camera Reprezentanților, nu a reușit să contreze multe dintre atacurile lui Biden, inclusiv în ceea ce privește controversatul lui plan de buget, a dat dovadă pe alocuri tocmai de „politețea” pentru care a fost criticat Barack Obama după dezbaterea cu Mitt Romney și s-a lăsat dominat de adversarul democrat. Mai mult, Joe Biden a reușit să atace tocmai în punctele în care Obama ar fi trebuit să atace săptămâna trecută, notează New York Times.

Cu toate că între cei doi candidați la vicepreședinție există o diferență de vârstă de 27 de ani, Paul Ryan a încerat o pledoarie pasionată pentru politici conservatoare și a părut că s-a pregătit ca pentru examen la capitole unde Joe Biden este un expert, cum ar fi politica extenă, mai scrie sursa.

Barack Obama a urmărit dezbaterea de la Casa Albă // FOTO: Pete Souza

Biden a mers pe strategia „atacului matematic”, pe care democrații au adoptat-o la începutul lunii septembrie, odată cu discursul lui Bill Clinton de la convenția în care a fost oficializată nominalizarea lui Barack Obama pentru a candida din nou la președinție.

Când Paul Ryan a afirmat că planul lui și al lui Mitt Romney este de a scade impozitul pe venit cu 20 de procente pentru toate veniturile și că va elimina „nișele fiscale” pentru cei bogați, extinzând astfel baza de impozitare, Joe Biden i-a replicat că proiectul lor „este imposibil din punct de vedere matematic”.

„Nu putem să ne permitem (reducerea impozitelor) pentru persoanele care câștigă mai mult de un milion de dolari. Ele nu au nevoie de acest lucru. Clasa de mijloc are nevoie de așa ceva”, a declarat Biden.

Pe tot parcursul serii, Biden l-a întrerupt în repetate rânduri pe Paul Ryan, pentru a-l corecta sau a-i da o replică. „Știu că sunteți presat să recuperați terenul pierdut, dar cred că oamenii ar avea mai mult de câștigat dacă nu ne-am tot întrerupe”, i-a spus Ryan lui Biden, potrivit Huffington Post.

Miza acestei dezbateri a fost deosebit de mare pentru ambii candidați, Biden trebuind să recupereze terenul pierdut de Obama după prima dezbatere, în timp ce Paul Ryan trebuia să păstreze avansul câștigat în ultima săptămână de Mitt Romney.


GÂNDUL A PREGĂTIT UN DOSAR AL ALEGERILOR SUA 2012 – CE SPUN SONDAJELE, CE SPUN EXPERȚII, CE SPUN CANDIDAȚII ȘI DE CE PLEACĂ AMBASADORUL MARK GITENSTEIN DIN ROMÂNIA

TRANSCRIPTUL DEZBATERII VICEPREȘEDINȚILOR

TOTUL DESPRE PRIMA DEZBATERE PREZIDENȚIALĂ – PRINCIPALELE DECLARAȚII

CARE ESTE POZIȚIA LUI BARACK OBAMA ȘI MITT ROMNEY LA CAPITOLELE ECONOMIE, APĂRARE, IMIGRAȚIE, IRAN, ISRAEL, CHINA, RUSIA ȘI UE

CITIȚI AICI CUM FUNCȚIONEAZĂ SISTEMUL ELECTORAL AMERICAN ȘI CUM SUNT „CROITE” CAMPANIILE ELECTORALE DUPĂ EL

VIDEO. Cum îi face Madonna campanie lui Obama. „Avem un musulman de culoare la Casa Albă. Încă mai există speranță pentru țara noastră”

Adevărul din spatele fotografiei în care Obama stă de vorbă cu un pirat în Biroul Oval

Barrack Obama și-a recunoscut „cel mai mare eșec” al mandatului său

CE SUNT SUPER PACS, MAȘINĂRIA ELECTORALĂ CARE ÎNVÂRTE MILIARDE DE DOLARI

CINE SUNT CEI MAI GENEROȘI DONATORI AI CAMPANIILOR LUI BARACK OBAMA ȘI MITT ROMNEY

CITIȚI AICI CARE ESTE MARELE NEAJUNS AL ACESTEI CAMPANII, ÎN OPINIA FOSTULUI REDACTOR-ȘEF DE LA NEW YORK TIMES, BERNARD GWERTZMAN

PRIMA DOAMNĂ ESTE, ÎN CONTINUARE, PRIMA MAMĂ – ANALIZĂ GÂNDUL DESPRE ROLUL SOȚIILOR CANDIDAȚILOR ÎN ACEASTĂ CAMPANIE

CUM A AJUNS BILL CLINTON ÎNTR-O NOUĂ CURSĂ PENTRU CASA ALBĂ

ÎNȚELEGERILE DE CULISE CARE AR PUTEA SĂ O FACĂ PE HILLARY CLINTON PREȘEDINTĂ